Dragostea de străinătate durează 3 ani

Acum trei ani, pe 28 februarie 2016, ne-am pus țara în raniță și am zis “gata!”. De fapt, nu am zis asta, mai exact nici nu știam de ce plecăm. Nu exista muiePSD pe atunci, ba dimpotrivă anul tehnocraților parcă dezmorțea o generație, năștea o speranță. Simțeam că am plecat în momentul cel mai prost. În orice caz, au fost trei ani plini, care, printre altele, ne-au adus și fericirea. Dar nu a fost așa, ușor, căci după cum ar zice chiar Frédéric Beigbeder arogantul, depresia severă e o pre-condiție pentru a afla ce e fericirea. Probabil plecarea în străinătate a însemnat descotorosirea de confort, descoperirea mizeriei altora, pentru a ne putea iubi pe noi cu adevărat și deci a fi fericiți pentru totdeauna.

În Londra, starea de anxietate, nopțile nedormite, depresia, au venit pe rând, deci pe neobservate. Când la unul, când la altul, apoi la amândoi simultan. Sentimentul de singurătate, fiind înconjurați de milioane de oameni. Apartamentul ăla la subsol fără lumină. Drumul ăla interminabil cu metrouri constant anulate. Brexit. Probabil cel mai greu a fost pierderea carismei (de moldovean) într-o limbă devenită cam superficială. Discriminările alea fine din cauza accentului, glumele la care nu mai râde nimeni că, exact, unul e accentul de moldovean în București, altul e accentul de rusnac în Londra. Sentimentul de adult disfuncțional, datul ăla din cap aiurea în puburi zgomotoase, “da, da, înțeleg ce zici”, înconjurat de accente britanice, irlandeze, și de un ritm al vorbăraiei care nu are empatia necesară pentru a-și ajusta viteza la diversitatea partenerilor de băut. Să nu poți vorbi nimic serios cu nimeni, să nu poți să te destăinui că devii moaner. Nivelul de trai care, de fapt, nu ne era mai bun ca în București. Dimpotrivă. Nah, chestii de le afli pe parcurs despre viața în afară.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Când am plecat din Londra, spre Geneva, ne-am jurat că nu mai călcăm pe acolo, decât pentru TK Maxx. Dar uite că nu-i chiar așa, ți se face dor, de unii oameni, de strada “ta”, de verdele ăla, de cărămidă. Ce-i drept, Geneva ne-a vindecat, apoi lipsa somnului timp de un an de zile ne-a dărâmat la loc, după care ne-am reclădit și redescoperit.

Acuma, că străinatatea nu-i ușoară, și poate nici o alegere atât de rațională pe cât se crede prima facie, nu e secret. Că dincolo de toate, te ajută, te face să te descoperi, te învață să fii în sfârșit sincer cu tine, nici asta nu-i secret.

Așa că mai bine să rămânem vindecați și să povestesc doar câteva întâmplări haioase de-ar fi povestite așa la un pahar, dar frustrante per total. Și tonul scriiturii nu e à la Vice, “am fost în străinătate ca să nu mergi tu”, ci mai degrabă o înșiruire de evenimente nefaste, descrise cam la repezeală, într-un tren.

Consumatori neinformați.


Februarie 2016, ajungem în Londra, plini de entuziasm și curaj. Naivitatea aia frumoasă, care îți dă aripi. E nasol să nu te aștepte nimeni în aeroporturi, în general. Sau în gări, în mod egal. Pe noi ne-a așteptat un șofer cu plăcuță cu numele nostru. Bagaje multe, cursă pre-plătită, am zis să nu ne complicăm. În loc de bun venit, am primit un “late arrival fee”. Aia e, nu e problema lui că ți-ai așteptat tu bagajele prea mult la banda rulantă.

Februarie 2016, aceeași zi. Ajungem la locuința temporară din centrul Londrei, unde aveam să stăm o lună. Vedere la Gerkin, iau niște beri la doză de la un Tesco Express amărât, fac poză cu ele și cu Gerkin-ul în fundal. I have made it. Dăm drumul la televizor, nu mergea. Sunăm, nu știu ce probleme cu antena de pe bloc. Au tot zis că fac niște ajustări, să verificăm mâine. Cum, tot nu merge? Nu, doamnă! Verificați săptămâna viitoare. Nu a mers deloc cât am locuit acolo o lună de zile. Am tot verificat.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

London Circus de Gregori Saavedra, preț £742

Feb 2016 a doua zi, înainte de birou, dau să fac duș. Dau cu șampon, sentimentul ăla de bine, aveam pregătită melodia din Suits pentru mai încolo să mă îmbrac la costum. Așa cu șampon în cap, aflu că boiler-ul garsonierei în care stăteam nu duce mai mult de 1-2 minuțele, și alea dacă e binedispus. Cu ochii iritați, o trezesc pe Andra, încălzește-mi te rog niște apă la aragaz și hai și-mi toarnă în cap, aici așa deasupra căzii. A tot venit un instalator, câteva zile la rând, tot învârtea niște rotițe pe acolo, profesionist cum numa în vest găsești. Apă caldă tot n-am avut. Ba chiar, la un moment dat, ne-au dat cheile de la un alt apartament din aceeași clădire, cică să facem duș acolo. Practic aveam două locuințe, deși nu plătisem pentru niciuna.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

King of London.

Martie 2016, mijlocul lunii. Înainte de vizitele de apartamente cu firma de relocare, am vizitat și noi mai multe multe apartamente, de capul nostru. Nah nu știi ce vrei, le zici că ai vrea același tip de apartament cu ce aveai tu închiriat în București, același confort. Sanchi, afli că nu se poate, că aici în străinătate trebuie să înveți ce e ăla trade-off și prioritizare de criterii. Bine, mai tăiem de ici, de colo, vizităm mai multe, întârziem la multe vizite pentru că se anulează trenuri/metrouri în continuu, la unele vizite ajungem alergând cu voma în gât. Un agent îmi zice o să fiu King of London, deși îmi arăta numai porcării de apartamente. Ambiție. La una din vizite, fiind deja descumpănit de flat-urile precedente, eu eram cam cu capsa pusă și voiam, într-un moment irațional, să luam apartamentul și gata. Ploua ca naiba afară, agentul era persuasiv, că nah așa e cultura sales-oriented, eu cum nu fac față oamenilor de genul am zis gata hai că nu mai am răbdare, îl iau pe ăsta. Andra, pilonul rațiunii, mă lua deoparte, că ce faci, uită-te un pic în jur, e ca naiba, simt că riscăm să ne prăbușim cu podea cu tot la vecinul de dedesubt. Eram la ultimul etaj într-o căsuță victoriană, cu caracter. Ți-ai găsit cu căpcăunul, eu am dat înainte, agentul deja scotea pre-contractul, Andra mă trăgea disperată de mână invocând dreptul de veto. Eu, batman. Am zis că ploua ca naiba? Am zis. Ei la un moment dat, stăteam toți trei în mijlocul sufrageriei, în casa ce părea că avea să fie a noastră, închiriată în Londra. Andra, eu, agentul. Când, ca prin minune, începe să picure, fix între noi. Prin tavan. Pic, pic, pic. Prin tavan. Agentul cică if I get that fixed, will you still be willing to…? N-am mai apucat să răspund, eram deja afară în ploaie, spre metrou. Bine că iar m-a tras de mână, cine știe ce prostie i-aș fi răspuns. Probabil yes of course no worries.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Martie 2016, spre sfârșitul lunii. Reușisem să găsim ceva care să ne placă. De fapt, vizitasem vreo 10 flat-uri în interval de câteva ore în ziua aia, în zone diferite, totul organizat cică de o firma profesionistă, servicii de relocare. A fost haos, dar hai fie. La sfârșitul zilei eram noi doi, două beri, și o foaie de hârtie. Cică să facem liste pro/con, doar că nu mai țineam minte nimic de flat-uri. Până la urmă, îl aleseserăm pe ăla cu “sufragerie mare și patio”. Patio care e o curte mică, pavată, ce ține de apartament. Voiam o curticică a noastră, ce să mai. Pe vremea aia pronunțam peișio, nu patio cum se pronunță de fapt. În fine, am mers la agenție, am plătit o căruță de bani, am semnat, am luat cheile. Contractasem deci apartamentul în care trebuia să ne mutăm pe termen lung, dar încă mai aveam câteva zile plătite în centru, acolo la apă rece.

Cum mai toate îs nemobilate, ne petreceam zilele alea căutând mobilă second-hand pe internet. Primul mobilier au fost două scaune albe scrijelite, luate pe gratis de la cineva. Le-am cărat pe jos, eu unul, Andra unul, la semafoare ne opream și ședeam pe ele, tot așa până în sufrageria din noul apartament. După care a urmat canapeaua, luată de la un tip care stătea în apartamentul unui italian bogat care a murit, și ăla se apucase să îi vândă lucrurile de prin casă. Canapea frumoasă, vintage oldschool, lungă, 3 locuri, preț bun, take my money. Am băgat-o în duba unui prieten, față de care și acum sunt recunoscător, și hop hai s-o ducem în apartamentul gol. Iar ploua și în ziua asta, dar lejer. Voie bună, povești despre viața din Londra, dar ia să vezi că pe ușă noi canapeaua nu am putut să o bagam. Era dintr-aia dintr-o bucată, lemn nituit, iar noi aveam deasupra ușii o cupolă pe care erau construite scările pentru intrarea principală în clădire. Flat-ul nostru era in demisol (bineînțeles că uitasem treaba asta când am semnat). Am stat vreo două ore, am întors-o pe toate părțile, n-a vrut. Urc-o iar în dubă, du-o-n sud, în beciul amicului. Scrie anunț pe net, pe un site de meșteri, young couple, from Romania, we have a long couch, doesn’t fit the door, please help. Sună telefonul, domnul Gheorghe. De pe lângă Moinești, Asău, sau ceva de genul. Că cică recunoaște numele Colceriu. Mă ajută el cu canapeaua.

Canapeaua unui italian mort.

O dezmembrează și o asamblează în casă. Păi cât costă? Lasă domnule vorbim la fața locului. Văleu, și român, și evaziv, îmi zic. Nu sunt interesat, mulțumesc, la revedere. Sună iar, că hai că te rezolv. Aia e, mă așteptam la o amendă. Ne întâlnim in beci în sudul Londrei, evaluează, ne urcăm în dubă, el cu mașina personală după dubă, ajungem, bagă canapeaua în casă, ca la sfârșit să îmi zică de fapt că prețul e un rating de 5 stele pe platforma online de meseriași, că e la început. În rest așa să ne ajutăm românii între noi mereu. I-am dat bani de benzină, dupa multe insistențe. Domnul Gheorghe din Asău, om printre neoameni.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Martie 2016, vine ziua mutării. Bineînțeles că, fiind deja de o lună în Londra, începusem să ne drămuim un pic bugetele, după ce am făcut cunoștință cu prețurile. În ciuda obiecțiilor, în ziua mutării am decis că o facem românește, nu cu taxi, ci mai multe drumuri cu metroul. Tower Bridge –> Ealing Broadway, revers și tot așa, cărat câteva trollere și alte acareturi, avere de om. Ajungem în cartier, frumos, rezidențial, liniște, natură, papagali verzi (!), multă cărămidă. Asta-i anglia ce-am poftit, îmi zic cu un pic de mândrie. Ajungem la ușa noastră, roșie, cu numărul 1 pe ea, la demisol (semi-subsol, adică jumătate de geam sub pământ, jumătate la nivelul solului). A fost ca un reminder, băi, noi chiar nu ne-am dat seama că am luat un beci pe post de apartament? Mă rog, ce mai conta când avea peișio. Intrăm, cred că era 26 martie, ne așteptau acolo două scaune, canapeaua, și un puternic miros de… căcat. Da, mirosea a fecale, fără nicio confuzie.

Nimic nu mai contează când ai peişio.

Dă drumul la geam, că poate o fi aer stătut. Era frig, centrala nu mai fusese pornită de câteva săptămâni bune, nu am reușit să o pornim. Mirosea a căcat, noi tremuram ca doi căcați și, pe moment, nu ne gândeam decât la sufrageria aia caldă din Câmpia Libertății, plină de prieteni și muzică aleasă. Lasă, aici o să fie viața și mai bună, zic, în timp ce mă chinuiam să conectez laptopul la internetul hotspot de pe mobil, să pot da email la agenția imobiliară. Așa am descoperit că, de fapt, semnal la telefon nu aveam decat în două colțuri din toată casa. Aveam bineințeles semnal și în peișio, dar era frig afară, nu puteai să stai. Câteva zeci de minute mai târziu, reușesc, dau email-ul, multe semne de exclamare, invocări de drepturi ale chiriașului, civilizație, cuvântul inacceptabil scris de vreo 10 ori, plus exprimarea clară “you need to do something, it literally smells like faeces over here. As in human excrements”. Isteric și nu alta. Dar l-am trimis, email-ul.

Primesc telefon. “A murit americanu”. Păi şi piticii?

În timp, ajunsesem să ne punem telefon fix, din lipsă de semnal la mobil.

Nu mai știu dacă în aceeași zi sau la câteva distanță, dar ne-a vizitat proprietarul. Spilcuit, arogant și cu mănuși albe de piele, pe care nu le-a dat jos nici cât a stat în casă. Ce se întâmplă, domnule? Păi, faeces, smells like shit. Where? Păi cum, uite, peste tot, dar mai ales aici, credem că sursa e o țeavă de după peretele ăsta de pe hol. Let me see. Vino domnule sa vezi, ia, trage pe nas. Inspiră. Miroase a căcat. But I can’t feel anything!, zise domnul deținător de activ imobiliar. Nah, joac-o pe asta, demonstrează tu cumva că miroase a căcat. A plecat, iar noi ne-am petrecut următoarele zile și nopți căutând pe Google: how can I prove my house smells like shit. is faeces gas toxic? Can I measure faeces smell levels? Ce cretin eram. Mă rog, după câteva vizite ale amicilor care ne-au confirmat, băi, da, cam miroase… a dispărut. Mai simțeam doar când vecinul de deasupra trăgea apa și atunci venea damful nasol, pe hol, în sufragerie, rar în dormitor. Dar în rest, nu mai mirosea a căcat. Sau ne-om fi obișnuit noi. Devenisem una și aceeași. Plecasem în străinătate pentru demnitate, dar ne-am ales cu căcat. Uite dilemă, cum demonstrezi tu că miroase a căcat? Ajung la birou, povestesc colegilor, reacția normală:

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Cam ce îşi mai permit millennialii în ziua de azi.

2016, iunie. Mă trezesc după 3 ore de somn, mă ia un mini-atac de panică, o trezesc pe Andra de parcă era cutremur. Ăștia au votat Brexit. Ce se întâmplă cu noi? Nu știu, dar economiile alea de le-am schimbat în GBP, s-au dus în cap cu vreo 20 la sută. Amorțeală completă, primele zile de după au fost crunte. Până într-o seară când un băiețandru cu gluga hanoracului pe cap strigă la Andra dintr-o mașină, cică go home bitch. Ok, ok, chill man, plecăm. Stai măcar să mai crească naibii lira aia la loc, că ne-ați furat din buzunar cum ar veni.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

2016, câteva luni mai târziu. Vin seara de la birou, grăbit să strâng un pic prin casă ca aveam un prieten care venea în vizită. Deschid ușa și sunt întâmpinat de peste 50 de muște mari, dintr-alea cu spatele albastru. Au tras la căcat, sunt sigur, îmi zic gândindu-mă că uite o dovadă bună că e o problemă cu țeava de după peretele ăsta. Două ore mai târziu, am reușit să scăpăm de ele. A ajutat și musafirul, vădit amuzat.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Sau poate au tras la vinul ăsta oțetit?

2016/2017 nici nu mai știu când. La duș, dimineața, înainte de birou. Apă rece în loc de apă caldă. Și aici? Mă duc în fundu gol la centrală, o închid, deschid, resetez, învârt. Mă întorc, apă caldă. Trec 15 secunde, rece. Sun la agenție, trimit ei pe un nene Benji pe numele lui, foarte de treabă și cu bun simț. Se duce la centrală, o închide, deschide, resetează, învârte. Apă caldă. Trec două săptămâni, rece. Benji. Închis, deschis, reset, învârtit. Cald. Rece. Tot așa, până am plecat de acolo în Septembrie 2017. Ăștia or s-or spăla cu apă rece pe aici, or îs cam sălbatici, îmi zic în drum spre Brighton unde aveam să petrecem un weekend înainte de avionul spre Geneva. Un weekend departe de Londra, să spele toată perioada aia.

– You orite mate?
– Yeah, am orite mate.

Gata, gata, plecăm, plecăm.

Octombrie 2017, ce răsuflare. Ajungem în Geneva, noi doi, vreo 3 trollere și o burtică în care Albert avea deja 4 luni, măzărichea mică. Cazare temporară pentru o lună, garsonieră drăguță, oldschool, cam ca la o bunică în vizită. Geamuri de lemn, vechi, un singur strat. Izolare, nema. Afară, vânt. Căldură în calorifer, nu, păi e prea devreme în octombrie. După ce am înghețat câteva zile, am început să stăm cu geaca pe noi. Dă-i cu bandă izolantă pe ramele ferestrelor, măcar măcar ceva o mai ține.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

Noiembrie 2017, de ziua Andrei. Trebuia să ne mutăm în apartamentul pe care l-am închiriat. Ne întâlnim cu agenta în fața blocului, că nu știe ce s-a întâmplat dar proprietarul nu mai răspunde, a schimbat yalele și nu putem intra. A reziliat contractul cu noi azi-noapte, nimeni nu știe de ce, e în Spania, are un reprezentat legal aici, haos. Plătisem 3 luni depozit plus prima lună. O avere de român.

Mobila pe care o cumpărasem din Londra și restul bagajelor noastre care au stat într-un depozit în Germania erau acum într-un Tir în drum spre Geneva. Era şi canapeaua italianului cel mort acolo.

În primul an cumperi mobila, în al doilea an muți mobila, în al treilea an vinzi mobila.

Am întors Tir-ul din drum. La fel cum și noi ne-am întors la garsoniera noastră cu geamuri lipite cu scoci, gândindu-ne, băi cum dracu vine asta, în Londra aveam două apartamente în prima lună, iar aici nu o să mai avem unde sta de mâine. Parcă prefer apă rece, dacă ăsta e trade-off-ul. Am ieșit până la urmă în oraș, la cină, să sărbătorim ziua de naștere printre lacrimi și disperare. A doua zi eram la alt hotel unde aveam să rămânem o lună. Ai zice că așa ceva numai într-o țară ca România se poate întâmpla, nu-i așa? Bienvenue a Suisse Romande! Banii ne-au fost returnați, poate în România nu i-am fi văzut nici pe ăia, mă mint așa de consolare.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

Casa noastră care n-a mai fost

Decembrie 2017. În Geneva, pentru că oferta de apartamente de închiriat e practic inexistentă, aplică pentru un apartament scos pe piață cam 20, 30 de familii. Regia (un fel de administrație de bloc de aici) sortează dosarele după tot felul de criterii opace și alege pe cineva. De multe ori pe pile. E un cartel imobiliar. Am aplicat toată luna noiembrie la peste 30 de apartamente, a fost crunt. Nimic. désolé, mais pas de réponse. Până când, la un moment dat în timpul unei vizite, i-am rugat pe chiriașii care plecau să vorbească dacă pot direct cu proprietara, să le explice că uite e un copil de 5 luni aici în burtică, mai avem 4 luni la dispoziție, și stăm de o lună la hotel doar cu hainele din 3 trollere. Gecile de iarnă erau în Tir-ul ăla întors din drum. Au sunat, ne-au rezolvat. Am primit email într-una din zilele ce aveau să vină și, după ce l-am citit în mijlocul unui magazin, am plâns îmbrățișati. Următoarele luni au fost pline de căutat aragaz, mobilier pentru bebe, cărucior, covoare. Dar aveam apă caldă! Hai, că încet, încet, dădeam de omenie.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

Tac. Tac. Tac. Tac. Tac. Tactactactactac. Tac. Tac. 2 dimineața. 3 dimineța. 5 dimineața. Bine, în tot acest timp, am avut o problemă. În dormitorul nostru, de după peretele unde intră țeava de la calorifer să se unească cu coloana principală, se auzea în disperare, pentru câte 5 minute, la fiecare oră, un clinchet enervant ca o picătură chinezească. Ca și cum ai da cu lingurița în țeavă. Dracu putea să doarmă. Am scris la Regie, nu ne-au băgat în seamă. Am filmat, am înregistrat, ore întregi de sound recorder cu notițe text: uite, la minutul cutare începe sunetul. Au trimis un nene arogant, care a intrat încălțat și care a zis că n-are ce să facă, că nici măcar nu se aude (normal, sunetul era noaptea, când e țeava rece și băgau ei căldură la intervale de o oră). Pleacă distinsul domn. La două noaptea, îi dau pe Whatsapp filmuleț live. Îmi dă cu seen. Băi, măcar dacă nu dorm eu, nu dormi nici tu. I-am dat mesaje așa vreo 2-3 nopți la rând, până când m-a sunat, n-am înțeles ce mi-a zis în franceză, decât că… sunt un fenomen.

tac tac tac tac tac <– click pentru audiție

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

asta trebuia să fie masa noastră de bucătărie, dacă mă uitam la dimensiuni înainte să comand

Ianuarie spre Februarie 2018. Mai erau două luni până venea Albert pe lume, mă rog nu cred că avea un nume ales pe vremea aia. Dar la noi tot tac tac tac tac tac tac tac tac. Țeava aia nenorocită nu ne dădea pace noaptea, Regia nu zicea nimic. Aici în Geneva este o asociație de avocați care oferă consultanță gratuită chiriașilor, în disputele lor cu proprietarii. Este o asociație puternică, de care majoritatea proprietarilor se tem. Am fost acolo, că uitați domnule înregistrări, uite aici zeci de giga de fișiere audio, că nu putem dormi, că practic ăla e dormitorul dar e neutilizabil noaptea. M-au ajutat să scriu o scrisoare către Regie și proprietar, prin care îi anunțam că, având sprijinul avocaților, începând cu luna următoare voi depune chiria într-un cont de litigiu special al Palatului de Justiție, iar ei vor recupera banii în momentul în care demonstrează că plângerea mea a fost soluționată. La trei zile, frumos la ușă firmă specializată, un nene care s-a tot uitat și a zis măcar, da domnule, dam o gaură mică aici în jurul țevii și vedem ce e. Au dat, au văzut, au pus niște material între cele două țevi care se atingeau și astfel clăncăneau în momentul dilatării. Treabă de o oră. A durat două luni cearta. Așa-i în tenis. Gaura din perete a rămas, clăncănitul nu se mai aude. Apă caldă avem.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

La o adică, găuri în perete sunt peste tot

Tot prin ianuarie, m-am apucat de izolat geamurile și aici, că erau vechi, de lemn, un singur strat, izolația dusă, și bineînțeles un curent dintr-ăla de se fac filme de groază despre cum o să te tragă la noapte. Dă-i lipește burete adeziv prin jur pe acolo, degeaba oricum că s-a dezlipit la câteva săptămâni. Frig, frate, frig, calorifere călâi toată iarna la aștia. Ăsta e vestul la care am visat? Să tremur în casă. Slavă cerului de apă caldă.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

Martie 2018 și lunile ce urmează, aveam să descoperim, după nașterea lui Albert, că parchetul ăla boem și nereparat de zeci de ani (cică e original din anii 30 așa), ei boemia, nene, scârțâie. Și când boemia scârțâie, nu e bună când abia ai culcat copilul și vrei să ieși din cameră. Să stai câte 40-50 de minute să te chinui să-l adormi aplecat deasupra patului, ca să se trezească de la scârțâiala parchetului de lângă ușa camerei, ei, asta e chiar ceva frumos. Franțuzesc. Am încercat să ieșim din camera aia în toate felurile posibile, spiderman, târâș, pe vârfuri, în viteză. În cele din urmă, am decis ca, pe rând unul din noi să nu mai iasă. Caraghios, pe bune. Ca doi clovni.

Click pentru boemie aici 🔊

În străinătate trebuie să îți murdăreşti mâinile.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

22 decembrie 2018, vin și schimbă geamurile. În mijlocul iernii, de Crăciun. Frumos. Pe 1 ianuarie intra în vigoare legea prin care erau amendați proprietarii cu apartamente neeficientizate termic, deci hop și la noi bunăvoința proprietarei. Vine echipă din estul europei, cu dube, geamuri, profeșioniști, frumos. A trebuit să plecăm de acasă o zi întreagă, cu copil, iarna. Dar nu te plângi, termpoane frate. Lux la Geneva așa ceva. Au lipit termopanele noi pe rama veche de lemn, au dat cu un kil de gel silicon toxic și urât mirositor de jur împrejur, izolație nene. Au rupt și una din rame, de atârnă și acum o bucată gata să fie apucată de Albert când o vedea-o. Izolația, ce să zic, proastă. Pe langă fanta aia de aerisire de sus, mai intră vânt la fel de bine și oriunde de jur-împrejur. A crescut temperatura cu un grad, dar curentul, curentul tot te trage. Le-am scris.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.

vrei, nu vrei, în Elveţia primeşti termopane de Crăciun!

Februarie 2019, vin ei în inspecție dimineața, după ce au întârziat câteva zeci de minute peste programul agreat în prealabil. Regia, proprietara, o arogantă și ăia de la firmă. Intră direct încălțați, pe covoare, le zicem știți avem copil care merge pe jos pe aici, proprietara că domnule în partea germană a elveției se descalță lumea, nu în Geneva. Bine mă, sălbaticilor, ia hai espadrila jos că aici cât plătim noi chirie, e teritoriu românesc. Inspecție la geamuri, mă pune proprietara să îi arât cum deschid și închid fiecare geam din camere, că cică e un mecanism mai altfel și să vadă ea că fac corect. Voiam să-i zic doamnă când aveam noi termpoane în România, da nu mi-a venit în franceză. Bine, hai, facem pe clovnul, doar să ne grăbim că trebuie să culcăm copilul în 5 minute. Facem clovnăreala, după care un nene gata-gata să se apuce să mai dea un strat de gel silicon prin interior, să izoleze mai bine cică. Și cu flexul si lipici să repare rama aia. Stai nene, ești nebun, ți-am zis că trebuie să adormim copilul în 5 minute, mirosul ăsta a durat 3-4 zile să-l scoatem, aerisind ore întregi, am agreat că azi avem inspecție, nu reparații cu noi în casă. Scandal, că ne împotrivim reparațiilor și nu respectăm contractul, noi că nu, ei că da, apoi ne-au auzit cum vorbeam în română despre asociația aia de avocați, care se cheamă ASLOCA, și au lăsat-o mai moale — hai că rezolvăm altă dată. Bine, au revoir.

– Ça va?
– Oui, ça va bien.


Concluzia? Nu e nicio concluzie. Cine are nevoie de concluzie când ai străinătatea?

Advertisements

96 thoughts on “Dragostea de străinătate durează 3 ani

    • Sunt in nordul angliei de un an jumate. Am venit, am mers la agentie am platit ce aveam de platit am luat apartament nou renovat. Lux. S.a stricat boileru am sunat la 3 dimineata a raspuns la 8 dimineata l.a reparat. Facem copil, facem. Lom casa? Lom casa. Am luat casa. Nu lux dar frumos. Nu termopane. Rama de lemn sticla dubla. Proprietaru ne trimite felicitare pt copil. Traditia lor. Frumos, multumim. Muncim mult avem tot ce ne trebe, nu suntem bogati. Merg la interviu pt slujba. 20 de min. De discutii, facem contract semnam suntem de acord. In 8 ore primesc mail, bilete de tren si confirmare rezervare la hotel in centru Manchesterului, training 2 saptamani platit. Vin acasa muncesc. Totul bine pana acuma. Sotia, la fel. Momentan maternitate, servicii medicale platite integral de stat inclusiv stoma. Eu platesc £8 pt orice medicament(paperwork fee) serviciile gratis. Multumesc UK. Unde aplic pt cetatenie?Romania, adio, sper sa nu te mai vad vreodata

      Like

  1. Intai am citit eu povestea! Si am ras! Apoi i am citit si sotiei pentru ca nu are ochelarii la ea. Cand m am oprit, reactia ei a fost: “Gata?” … cred ca mai vroia!:)))

    Pe alocuri ne am regasit in povestea voastra, desi noi suntem bebelusi, avem doar 5 luni de asa zisa civilizatie:)

    Liked by 1 person

  2. Excelenta povestirea. Parca mi-a mai calmat putin frustrarea pentru faptul ca m-am nascut in Romania, unde conditiile sunt nasoale si lipseste civlizatia. Dar am apa calda si caldura iar geamurile sunt giuguc.

    Liked by 3 people

  3. Bună seara tuturor… Emigrat în Italia.. Din 2002… Am făcut recensământul lucrurilor rele și eu bune! Muncim ca si asistenți medicali…. De 17 ani o (1) singură dată am avut o respingere de închiriere pe motivația de străini.. Ne-am văzut adaptat… Am strâns puțin din dinți.. Dar nu am avut discriminare… Prea mare.. Ce e drept vântul nu e aşa rece pe aici.. Am avut întotdeauna apă caldă…. Am vrut sa plec în UK… Mmm.. Mai bine ca am rămas la Torino! Super articol!

    Liked by 1 person

  4. De 4 ani ca student in nordul Angliei. Speram ca situația precară a clădirilor, calitatea agențiilor, proprietarilor si meșterilor sa fie doar țepe pentru studenți. Vizitat de curand Londra si aceleasi probleme la prieteni de acolo care sunt ceva mai mari. Macar Londra ofera mai mult wow. Acum aflu ca si vestul Europei continentale nu e mai breaz. Unde naiba e vestul ala, lapte si miere?

    Liked by 1 person

    • La Radio Europa Liberă și la toți ăștia care v-au vândut gogoașa asta ani de zile, ca voi să plecați și noi să rămânem mai puțini, mai ușor de furat. Hai acasă

      Like

      • Frati Colceri, va iubesc!!!
        Fara apa, fara geam,
        Moldoveanu’i Moldovean!
        Si pe mine m’a tinut umorul “sane” (vb englezulu’) de multe ori.
        Ma regasesc tare in povestioara voastra si la propriu si la figurat 🙂
        Daca as sublinia totusi ceva din ar fi treaba cu zona de comfort. In 5 ani de strainataturi am vazut ce inseamna ziua de munca de 16 ore. Am vazut ce inseamna o chirie de 1200£ pentru un amarat de apartament de 47 mp. Am vazut ce inseamna condus la munca 90 de minute (one way). Am vazut ce inseamna sa ai cel mai apropiat prieten in acelasi oras la 80 de mile.
        Dupa cum ziceai, dupa ce ajungi sa treci prin situatii de genul asta iti dai seama ca nimic nu conteaza mai mult decat familia si ca fericirea nu e in vest in est sau la pol 🙂
        Va pup cu drag inca odata!!!

        Liked by 2 people

    • Germania e in regula 🙂 Schimbat 3 apartamente in 12 ani (ultima mutare a fost acum 9 ani), nu stim cum arata proprietarul – si nici nu ne trebuie sa stim, inchirierea a fost prin agentie, chiria merge in contul lui si orice problema administrativa se rezolva prin administratorul cladirii. O singura data a tergiversat – fuseseram inundati de vecinii de la etajul superior, problema se rezolvase dar peretii de la baie ramasesera patati si administratorul ne tot amana cu trimisul meseriasului.
      “Ok, noi nu vrem sa stam asa, contractam pe cont propriu o firma si trimitem factura proprietarului, cu explicatii de ce s-a ajuns la asta”.
      “Nein, nein, alles in Ordnung”.
      Si a venit meseriasul, treaba excelenta, bine-pa.
      Atata tot.
      Asa ca haideti incoa’, aici nu-si permite nimeni sa inchirieze casa fara izolatie 🙂 Poate cel mult la negru, aia nu stiu si nici nu e relevant.

      Liked by 2 people

  5. Hmmm… trei ani, deci? 🤔🤔
    Am ajuns de o luna în Viena, mutați cu toată casa de la Sibiu. Cu gândul că de tot… nu doar trei ani.
    O parte din peripetiile voastre le-am experimentat. Noroc cu prietenii romani care ne-au fost ca o familie. 😍
    Fereasca-ma Sfântul să mă apuce dorul de țară, deși n-am dus-o rău de loc acolo. Doar ca ne-a mancat in fund… așa că acum ne scărpinăm cu spor! 😁
    Am râs cu lacrimi, și știu că, oricât ar fi de greu, vă descurcați și în preerie! 🤗

    Like

  6. Buna , la faza cu masuta am râs cu lacrimi.De 9 ani suntem in uk si da pot spune ca ai dreptate , ne am saturat si vrem sa ne mutam in Italia , acolo macar avem soare si oameni mai calzi .Sanate Andrei si lui Albert .

    Liked by 2 people

  7. Frumos e că ai avut puterea să publici toate astea, dincolo de umorul fin și iscusința scrisului. În fond, nu știu dacă în România e de netrăit. Doar că mârlănia are alte forme. Nu atât de stilizate ca cele pe care le-ai istorisit. Sunteți curajoși și probabil că aveți motive extrem de puternice care vă împiedică să vă întoarceți. Baftă pe mai departe, să vă fie bine!

    Liked by 1 person

  8. Mai aveti rabdare (noi avem 10 ani) si veniti spre Spania! Oameni veseli, galagie mare, meseriasi prosti (daca nu sunt romani), pereti subtiri si geamuri neizolate DAR oameni binevoitori (as zice chiar prietenosi), toleranti si posibilitatea sa locuiesti pe coasta mediteranei, unde e mai mereu insorit si cald, asa ca se suporta mai usor geamurile neizolate si e mai greu sa te deprimi :))

    Liked by 2 people

    • 8 ani în Barcelona, subscriu. Termopan dar montat prost, nu izolează, apartament fără încălzire ca cică e cald domne în Spania, noapte de noapte iarna punga de apa calda în pat, bifat ✅ da știi ce, și România are chestiile ei nașpa și mai fără soluție fata de inconvenientele de aici cărora le dai de cap.

      Like

  9. Sunt de mai bine de 4ani in Franta.Nu am trait asa ceva nici pe departe.Am intalnit oameni extraordinari.Poate am avut noroc,nu stiu..

    Like

  10. Anglia este o mizerie absolută. Sunt aici de aproape 7 ani și cu toată sinceritatea, iți spun că n-aș fi stat aici dacă nu era mai rău acasă ( nu mă refer la România in general, ci situația mea personală).Am plecat fără nimic, visând civilizație și m-am lovit de realitatea cruntă – o societate intoarsă pe dos, fără nici un fel de substanță, fără nici un fel de busolă – o masă de manevră cu ochelari de cal și nici un dram de bun simț sau empatie. Incleștați in cumparaturile și regulamentele lor. Șapte ani de anxietate, depresie, eforturi supraomenești și răbdare mult prea rău testată – asta m-a costat drumul de la homeless la cercetător. Mai stau maxim 2 ani să-mi solidific experiența/CV-ul, cum vrei să-i spui, și mă car. Mă piș pe nația lor de umflați în pene, pe pașaportul și cetațenia lor și tot ce inseamnă sistemul lor de valori. Aștia nu sunt oameni cum îi definim noi. Mi-am stricat tinerețea aici ca să fac ceva mai mult cu viața mea, să nu lucrez in fabrică precum ai mei. That’s all I got out of it.

    Liked by 1 person

  11. Sunt de un an in Australia, pe 2 aprilie am bilete de intoarcere in Romania.
    Nu credeam ca o sa zic asta dar, dupa o iarna petrecuta aici, am realizat ca iubesc cu patima termopanele de acasa!

    Liked by 2 people

      • Nici in Australia nu s-a aflat ca s-au descoperit termopanele sau centrala de apartament. In general ni s-a spus “sa mai punem un pled pe noi”. N-am avut multa treaba cu mesterii dar cei peste care am dat au fost destul de ok. Sunt o groaza de spus de Australia, si de bine si de rau.

        Like

  12. Frumoasa povestea voastra! Imi aduce aminte de primii ani de moldovianca in Bucuresti – aceleasi aventuri cu geamuri neinchise, cu canalizare stricata, cu toaleta ce avea “retur” si mirosea, cu o incalzire ce dadea rateuri (15 gr e putin mai ales pt mine ce am prins ceva ierni comuniste acolo unde se atarna harta in cui), cu apa calda ce nu urca pana la ultimul etaj, cu mutat singura, cu metroul, serile, dupa job, ca na, toti prietenii erau ca mine: tineri, salariu mediu pe economie, nu masina etc.
    Bucurestiul m-a calit si ma invatat multe :), in final cand am plecat din tzara invatasem si la inchiriatul in strainataturi deja eram as : verificat geamurile ca se inchid, apa calda/rece sa las sa curga cele cateva minute cat vizitai acolo, sa tropai/inchid/deschid usile, sa identific nordul dupa igrasia si mucegaiuri de pe perete si sa racai sa vad daca e doar ca aprt. o fost nelocuit oleaca, sa cer ultimile facturi sa ma uit pe valori etc – unde agentii au incercat sa ma opreasca am zis pas. Si acum tin minte o locuinta unde, cu anuntul in mana, zic: ati trecut alta suprafata in anunt – pana la urma moldovianca a avut dreptate 😀 😀 .

    Nu ma mai intorc in Berceni. Skills-urile mi-au crescut. Stiu sa vand (cu ridicare de acasa) tot ce e prea mare inainte de mutare. Stiu sa pastrez ce e raport pret/efort minim si sa impachetez cutii cu labels, index, si camera de destinatzie. Sa gatesc fix pt cele cateva zile pana in ziua X si sa am ceva de mancare in casa noua pt ziua X la ceas de seara si musai 2 beri pt moralul sotului. Si stiu ca nu mai tre sa zic nimic sotului despre carti – e motiv de cearta 🙂 – cele peste 600 de carti au vazut deja multe case :).
    Ne vom muta peste 2 ani iar, copila va schimba scoala si musai sa gasim ceva in zona, peste drum…

    Liked by 4 people

      • nu e niciun sfat aici. E experienta. Experienta mea nu e a ta. Fiecare situatie in viata poate lua o intorsatura complet diferita, functie de om si de alegeri. Sunt sigura ca o gramada de lectii ale vietii le-am scapat, si voi face aceeasi greseala iar si iar pana imi invatz lectia…

        Like

  13. Cand am terminat de citit parca m-am vazut pe mine si familia mea 😂.Noi suntem in Bruxelles,momentan,de aproape un an de cand lucreaza sotul la Comisia Europeana.Exact ca in Londra,Geneva si ce o mai fi,apartamente-bombe,oameni de rahat,aroganti,prosti si redusi.
    Abia asteptam sa ne intoarcem,mai avem un an de strans bani si pa si pu…strainatate.Eu am mai stat un an in Londra,nu eram casatorita si am avut cam aceleasi experiente ca voi.
    Ca in tara noastra nu-i nicaieri!

    Like

  14. Excelent articol.
    Felicitari autorului!
    Sunt impresionata si de replicile primite.
    Asa stau lucrurile!
    Iluzia vestului la care propaganda a lucrat decenii..
    Eu locuiesc in Bucuresti. Aici m am nascut.
    Ei bine, m am trezit in ultimii zece ani!
    Am crezut , spre rusinea mea , ca in vest, oamenii si modul de viata este superior .
    Nu este.
    Daca puteti , veniti acasa.
    Stiu ca e usor de spus.
    Totusi.
    Incercati sa castigati pe teren propriu.
    Niciodata ca nou veniti din est , nu veti fi asimilati .
    Cu exceptia , desigur, a celor exceptionali in profesie , de care ei au nevoie!
    Veniti acasa.
    Avem toate problemele acasa. Asa e.
    Dar sunteti acasa.

    Like

    • Mulțumesc! Totuşi, nu e chiar atât de grav pe cât pare. Sunt doar întâmplări, succesiunea lor creează o oarecare dramă, dar din pwste 1000 de zile, vă asigur că cele povestite reprezintă doar o parte. Apreciem grijile. 🙂

      Liked by 1 person

    • NU! Nu venitit acasa. E singura modalitate sa creasca salariile odata si-odata si in tara asta: sa fim mai putini pe piata muncii, in toate domeniile.

      Nu o spun la misto, este purul adevar. E o relatie de win-win si pentru cei plecati, si pentru cei ramasi.

      Liked by 1 person

      • Salariile nu vor mai creste mult, atat se poate in Romania cu infrastructura ei, cu administratia ei, cu pozitionarea ei geografica si cu educatia oamenilor ei.
        In schimbul celor care pleaca vor veni asiatici, ucrainieni samd

        Like

  15. Pingback: Cat dureaza dragostea de strainatate | Blog Mania

  16. Am avut și eu o serie de întâmplări destul de nasoale. Din fericire tactica mea a fost să plec eu întâi, să învăț treburile locului și abia apoi să îmi aduc perechea aici.

    Am deja 3,5 ani în Londra și locuim acum într-o zonă rezidențială OK, cu apă caldă, cu agenție de imobiliare care răspunde destul de repede la cererile noastre. Și meseriași OK, britanici, indieni, kosovari, ce au ei acolo.

    Străinătatea este un mix de bune și rele, dar depinde și ce loz tragi. Până acum am tras linie și am ieșit pe plus față de România. Am scris peste 120 de articole despre lucruri din Londra și am făcut și un podcast, “Un român în Londra”, unde vorbesc despre tot felul de întâmplări, inclusiv despre faptul că doi colegi, un nigerian și un indian, votaseră Brexit pentru că li se părea nedrept ca noi, est-europenii, să putem veni așa de ușor în UK.

    Liked by 4 people

  17. nu stiu ce sa zic, eu am stat o perioada in Spania, Franta si a fost super ok. Intr-adevar, ati avut parte de cateva neajunsuri, dar cred ca lucrurile pozitive au fost mai multe.

    Liked by 1 person

  18. Cand te duci in locuinte construite acum un secol e normal sa ai probleme. Blocurile romanesti construite de Ceausescu dupa cutremurul din ’77 dau clasa multor locuinte din vest.

    Like

  19. Suna foaaarte cunoscut (si funny uitandu-te in spate).
    Noi ne-am asezat la Chicago, cu pitica noastra de 3.5 ani pe atunci – 2015. Aceleasi povesti unde lucrurile pe care le iei “for granted” in Ro sunt lux in alte partinale lumii:
    Primul rent – (1 luna), bed bugs de nu stiam de ce ne trezim plini de rani pe maini, miros de curry de la indianul de sub noi, vecinul de apartament ne trezea in fiecare noapte la 3:00 cand se ducea la baie :), furnici in apartament, iar masina de spalat, la subsol, la comun, printre africani, indieni si mult jeg in general (cum n-aveam nici in Rahova) – ca de, e un lux sa o ai in casa.
    Al 2-lea apartament, in mijlocul iernii centrala baga pseudo cald (vreo 18grade), afara -25, la care mesterul trimis de proprietar ne zice ca trebuie sa ne obisnuim ca 18 grade e chiar ok (funny acum cand povestim, insa atunci eram aproape de colaps nervos).
    Sunteti norocosi totusi ca ati putut avea un bebe fara impact financiar serios.
    Fiica noastra a trebuit transportata la urgenta intr-o noapte -$5,000 distractia, din care $1,500 cele 3 minute de mers cu ambulanta.
    Zambiti si va bucurati, oricand se poate mai rau 😉
    Mult succes pe mai departe.

    Like

    • Frumoase aventuri, ma bucur ca ati iesit teferi pe partea cealalta. Si noi am locuit in orasele astea in (in ordine inversa – intai in Champel si apoi in Canary Wharf), insa nu am avut parte de prea multe peripetii.
      Atata timp cat nu ai asteptari ridicate si nu iei lucrurile prea in serios, lucrurile tind sa mearga ok.
      Mult succes pe mai departe.

      Liked by 1 person

  20. Pingback: Știrile zilei - 5 martie 2019 ⋆ zoso blog

  21. Bravo, ati perseverat si intr un sfirsit ati reusit🤗
    Ceea ce ma intristeaza este faptul ça sintem Ortodocsi, crestini, si nu ne Ajutam intre noi ça atare!
    Din pacate, in Romania te maninca Sfintii pina cind iti cistigi drepturile légale.
    Cel putin in Geneva va ajutat Asloca.
    Tocmai de aceea Ne gasim pierduti Prin lume, parca, Fara Tara , Fara Biserica si Fara Crestinismul in care ni s a Impus, inca, de copil !
    Iti ajuti familia, ca doare de aia ai plecat😳
    Nu le ceri Fonduri Europene, Drepturi Europene ( din 2007).
    Fac ce vor!!!
    Acum m ai Nou este Buletinul Provizoriu Valabil 1 An !!!
    Adica , tu ai casa acolo, ai contracté pe numele tau, platesti toate UTILITATILE pe numele tau Cu CNP ul neschimbat de la Nastere.
    Dar, sa ti mai punem o Piedica tie Romanului plecat in Strainatate Sa te mai plimbam pe Drumuri Cu copii etc.
    ASTA CHEMAM NOI CRESTINISM😳

    Like

  22. Experienta mea cu strainatatea a inceput pe 19.09.2001. Aveam belete pe 12 septembrie 2001, adica a doua zi dupa atentatul de la World Trade Center. Am urmarit siderati pe 11 la birou, cand ne luam la revedere de la colegi, grozavia din tara unde urma sa mergem.

    Am zburat pe 19. Doar eu cu un coleg, nevasta era acasa. Era doar un fel de business trip, sa vedem cum ne acomodam in America timp de 6 luni. Ne-am acomodat bine, ne-am intors, am semnat contractul, am luat nevesta si am pornit spre America. Arizona. Frumos, soare 350 de zile pe an, cald uscat, desert, flori in desert, cactusi, pere de cactus, vizite la Marele Canyon, la Bisbee, Phoenix, Las Vegas, Los Angeles, San Diego, Lake Havasu. Adica prin apropiere, ca mai departe era prea departe si nu aveam timp. Da, timp de trei ani nu am avut timp sa vizitez New York. Ca poate luna viitoare. Ca romani neaosi, dadeam o grozavie de bani sa ne intoarcem acasa de Craciun, ca sa consumam concediul ala de doua saptamani.

    Si am realizat ca desi totul era frumos, venisem la masa pusa, apartamentul mobilat era inchiriat deja pentru noi, doar am schimbat numele pe contract si am preluat utilitatile, ceva lipsea. Ce anume? Nu puteam descrie. Nu avusesem nici o disperare, apa calda era, nu tragea curentul, vremea parea ca este o primavara continua cu o vara torida la mijlocul ei. Mirosul ala de desert uscat, inflorit la muson, era fain tare. Culorile in desertul Sonora sunt ceva special, se ridica un praf specific portocaliu si totul vireaza in portocaliu ireal la apus. Pacat ca nu aveam atunci pasiune fotografia si nici camerele digitale nu erau performante, 3Mpixeli era o rezolutie uriasa, eu aveam un Sony de 2Mpixeli cu stick de 128MB ce ma costase 500 dolari camera si 150 dolari stick-ul. Mai am pozele alea, sunt pe niste dvd-uri. Amintiri. Ma simteam intr-un business trip continuu. Da, timp de trei ani m-am simtit intr-un business trip continuu, doar ca plateam si utilitatile in timpul asta. Imi amintesc ca am fost printre primii clienti ai serviciului Netflix. Da, Netflix la inceputuri, cand era serviciu de inchiriat DVD-uri, ce stiti voi. Aveam pachetul de “3 DVDs out”, aveam lista pe site si tot timpul erau 3 dvd-uri plecate de la ei. Asa am vazut/copiat tot StarTrek Next generation in 2002. Net aveam dial-up, dar dial-up nene de 56kbit blanao. La un moment dat am gasit un WiFi din apropiere, nu stiu ce era, USPS cred, neprotejat, prindeam 2-11 Mbit, nu faceam prostii online.

    Apoi am realizat ce lipsea. Nu eram acasa, eram in strainatate, in vizita. Timp de trei ani am inteles ca acasa e locul acela unde te identifici cu ceva, lasand deoparte gargara si filozofia de birtul uniunii scriitorilor din Filantropica. Nu apartineam acelui loc, frumos de altfel. Nu ma vedeam stand acolo definitiv. Dupa un an de incercari medicale pentru venirea unui bebe, ca erau oarece probleme inexplicabile stiintific, dupa cheltuieli uriase fara sa ajungem la proceduri in-vitro, am decis ca statul in America e doar o distractie scumpa. Nu am fi avut bani suficienti pentru a aduce pe lume un bebe cu ultimele tehnici medicale in tara in care sanatarea e cel mai scump serviciu destinat oamenilor. O colega a descoperit cancer la san, benign, s-a vindecat, dar tratamentul a costat 100k dolari, copay-ul fiind 20k. Stiu ca era tare bucuroasa ca prin nu stiu ce artificiu banca i-a dat un mortgage pentru casa cu inca vreo 20k suplimentari peste valoarea casei, ca sa acopere factura medicala si totul a fost ok.

    Ne-am intors in 2005, in februarie. Nu am regretat niciodata decizia. Exista nostalgii, amintiri, dar nu regret ca nu am ramas pe acolo. Dupa ceva timp am avut si bebele mult asteptat. Colegul cu care am plecat initial a ramas acolo. Bine, primele 8 luni de America l-au divortat de nevasta, ea a decis ca nu mai continua, s-a simtit straina si la prima vizita in ro a ramas acasa. Acum el e ok, casatorit cu o americanca, cetatean american, doi copii (ce nu vorbesc limba romana), trei case, 3-4 concedii anuale in cele mai exotice locatii posibile, munceste de crapa inima in el intr-o firma de fructe sau ceva, are sigla cu un mar muscat, asa am inteles, dar ii merge bine.

    Mie mi-e bine aici, acasa. M-am mutat la casa pe pamant, am descoperit hobby-uri, bricolajul pe langa casa si automatizarile. Acum realizez ca in afara Romaniei, la acest moment, nu poti practica unele hobby-uri, ca nu-ti permite legea. Practic e un monopol pe multe domenii. Nu ai voie sa schimbi o siguranta, un cablu, un corp de iluminat, o teava, un robinet, nu ai voie sa intervii sa faci lucrari la o cladire in general daca nu ai atestat. Totul trebuie facut cu specialisti, care fac treaba tipic ca specialistii. Pana acum am facut o gramada de modificari la casa, am construit o terasa solida lipita de casa, am supraizolat podul mansardat, mi-am automatizat sistemul de iluminat si centrala termica, fiind toate controlabile prin internet. Am instalat un calorifer suplimentar intr-o baie, ca era subdimensionat cel original, folosind tevaraie la vedere, fara deranj. Am descoperit ca temperatura optima in casa este iarna 23.5C, asa ca sistemul de termostatare se chinuie sa tina perfect temperatura la 23.5 cu cost minim la gaz. Ma ingrozesc cand aud ca proiectarea cladirilor prin vest se face cu 21C maxim. Pot sa-mi spal masina in curte cu spalator cu presiune. Am flori, iarba, le ud cand vreau, nu atunci cand imi da voie primaria, ca e seceta si nu e apa suficienta. Am vecini cu care ma inteleg super. Ma bate gandul sa trec la autonomie energetica, am suprafata destula pe casa pentru niste panouri solare. Inca fac calcule, nu e chiar fezabil la preturile actuale, iar masina electrica e inca departe. Aici pot sa-mi montez singur sistemul fotovoltaic daca vreau, nu ma poate impiedica nimeni, cumpar componentele si ma joc cu ele. Nu la fel se poate in afara Romaniei, un sistem din asta nu-l poti pune tu, nu ai voie, ti-l monteaza o firma dedicata, ti-l racoredeaza la sistemul energetic si daca iti cade sistemul energetic, cum a fost in Florida anul trecut, ai pwla curent de la sistemul platit de tine pentru autonomie energetica. Da, americanii din Florida cu panouri pe casa au ramas fara curent o luna dupa uragan, cu sistem fotovoltaic de 40k dolari pe casa, la care plateau rate, pentru ca nu aveau voie sa intervina sa deconecteze sistemul de la retea, ca sa aiba curent in casa sau pentru masina electrica. Nu aveau voie in sensul ca primeau o amenda uriasa de interventie la sistemul de utilitati public, pentru ca panourile platite de ei fac parte din sistemul energetic al companiei respective.

    Ba, ejti prost? Ba, ejti nebun? Firicel si Celentano.

    Chestia asta cu “nu ai voie, ca nu esti specialist” imi provoaca efectiv furie, pentru ca am cateva specializari: mecanic, penumatic-hidraulic, electric, electronic. Sunt tech freak, nu prea exista chestie pe care nu stiu s-o fac daca studiez problema si am sculele potrivite. Nu exista electrician care sa stie mai bine decat mine instalatii electrice, pentru ca am ani de studii de specialitate, nu scoala de electricieni de 6 luni. Pataniile tale cu apartamentele si lipsurile cauzate de vechimea instalatiilor, plus scarba celor ce trebuia sa repare, ar fi fost pentru mine un factor de decizie sa plec instantaneu, daca nu puteam sa repar eu atunci. Europa e anchilozata in reguli stupide, oamenii nu se pricep si sunt dresati sa nu se bage sa schimbe un bec, ca nu au specializare, dar chestia e ca nu au voie nici aia care se pricep, pentru ca na, poti provoca un dezastru daca izolezi termopanul ala cu niste spuma. Cred ca cea mai banoasa meserie pe unde ai fost tu nu e aceea de IT-ist, aia e frectie de hipsteri ce mai scriu cateva linii de cod intre doua statusuri pe facebook si o verificare de fedd rss. Nu nene, e aceea de mester instalator-electrician-faiantar priceput la orice. Daca esti si punctual si eficient, sa capeti reputatie de om care rezolva sigur problema si chiar de la prima vizita, cred ca nu mai faci fata lucrarilor si-ti baga clientii banii in buzunar cu zambetul de oameni fericiti ca au scapat de problema. Cum cladirile sunt vechi, e de lucru pe vreo 50 de ani de acum incolo.

    Hai ca m-am luat cu vorba. Strainatatea nu e ce credem noi. Oamenii ce traiesc din salariu mediu locuiesc in conditii similare cu cele din Romania la salariu mediu, ba chiar mai proaste. Blocurile comuniste, asa prost izolate cum sunt din constructie, sunt lux pe langa cladirile alea Victoriene sau Napoleoniene, cu tevi si instalatii in pereti ce nu pot fi schimbate decat prin lucrari costisitoare.
    Astept povestile pe mai departe. Succes!

    PS
    Nu pot incheia fara un banc bun, cu ceva legatura cu patania ta cu mirosul de cacat.

    Mesterul instalator este chemat la lucrare, canalizarea infundata pe strada, cacatul iesea in valuri din gaura de canal al carei capac fusese scos de presiunea materiilor mirositoare. Mesterul vine cu ajutorul de mester, un baiat spilcuit de 18-20 de ani, proaspat barbierit, mirosind discret a aftershave ieftin. Mesterul era cam nebarbierit asa, ca orice mester ocupat pana peste cap, ce nici de barbierit nu are timp. Examineaza situatia, flacaul scoate lazile cu scule din duba, le pune frumos pe trotuarul putin inaltat, sa nu atinga de cacatul ce se supunea legii gravitatiei si gasise calea de scurgere catre la vale. Mesterul isi pune jump-suit-ul, masca, coboara in canal, iese dupa 1 minut plin de cacat pe costumul oarecum etans si cere prin semne flacaului cheia de 28. Coboara, mestereste, iese, cere cheia de 32, coboara iarasi. Flacaul executa comenzile cu precizie de asistent de sala de operatie, parca ghicea dorintele mesterului. Un singur semn era suficient ca sa deschida lada cu scule potrivita si sa scoata ce trebuie. Treaba mergea perfect, exista o simbioza perfecta intre mester si ajutorul sau. In fine, mesterul iese, cere cheia franceza si clestele papagal, ajutorul nu intelege bine ce zice prin masca, mesterul scoate masca plina de cacat ca sa-i spuna in clar, se manjeste de cacatul ce se scurgea pe langa masca, coboara iarasi si iese victorios. Lucrarea era executata, nivelul cacatului deja scadea in canal. Acuma mesterul cere ajutorul unui proprietar, asta scoate un furtun din curte si-i asigura apa pentru spalat, acolo in drum, deasupra canalului. Flacaul il spala pe mester asa cum era in costum, cu presiune. Mirosul era ingrozitor. Intr-un final, mesterul scoate costumul de pe el, se spala si el pe fata de cacat, oricum putea tot si mai avea niste cacat in par, in contrast cu flacaul ce mirosea inca diafan a aftershave ieftin, dat pe obrazul proaspat barbierit.

    Intr-un final, cand sculele erau incarcate in duba, capacul pus la loc peste gura de canal, mesterul contempleaza multumit lucrarea executata, il bate pe umar pe ajutor, apoi ii spune cu voce grava, parinteasca:
    – Costele tata, pune mana si invata meserie, ca altfel ai sa dai scule la mana toata viata.

    Liked by 6 people

  23. Eu sunt in Basel, CH, de aproape 1 an jumate. Prietenul meu de aproape 2 ani… Dupa ce am citit povestea voastra pot spune ca noi am fost norocosi. Avem apa calda, caldura, vecini si proprietar faini. Ah, si termopane si masina de spalat haine a noastra (nu avem spalatorie la subsol, yey)! A fost primul apartament vizitat si l-am si luat (plus ca era si mobilat, ceea nu e deloc frecvent aici).

    Am avut si noi emotii cu chiria pentru ca piata nu e foarte mare iar tot procesul de aplicare e destul de lung, iar eu nu aveam job la vremea aceea… Dar totul a mers bine si am semnat contractul destul de repede.

    Nu stiu cum e Geneva (inca nu am ajuns pe acolo), dar Basel e tare prietenos si divers si cu multe blocuri reabilitate 🙂

    Liked by 1 person

  24. sunt de 8 ani în Anglia,in SW,Devon.am fugit de haosul Bucureștiului,, poate sunt eu norocos,dar la mine balanța e clar în favoarea UK cu toate neajunsurile.aici am întâlnit oameni cu adevărat buni la suflet, bătrânele care croșetează fesuri pentru orfanii din Romania,oameni care fac voluntariat în zone defavorizate din romania.lucrez ca self-employed taxi driver,deci am de-a face cu toate paturile sociale.jigodii sunt peste tot dar manelistul cu aur la gât și brânză intre dinți e suprem,like a super-shitty hero.
    eu nu am vrut bani mai mulți aveam venituri decente in România,am vrut un trai decent adică aer curat, natură, verdeață,și pe lângă aceste plusuri am primit sprijin de la autorități când am avut nevoie.de fiecare data când compar situații de viață UK vs Ro , UK câștigă.(cu excepția termopanelor,și broadband-ului)
    plec acum la o plimbare cu cățelul mult iubit in parcul de langa casă,lac,lebede,pădure… what’s not to like?
    Când fugi că mine de grind-ul zilnic de București,nu îți alegi alt oraș mare că vei fi mestecat și scuipat rapid.Pana când glia românească își va recăpăta valoarea o sa iubesc glia asta verde și umedă de Anglia.
    Gânduri bune,cheers!👍

    Like

  25. Fain articol 🙂
    Mă regăsesc în întâmplările voastre, pe cea cu pocnitul caloriferului noaptea (ce cearcăne aveam).
    În 27 februarie am făcut şi eu 3 ani de străinătate. Tot UK şi doar UK. Soțul meu (îmi era iubit acum 3 ani) venise cu 6 săptămâni înainte. Suntem plecați amândoi din Timişoara, dar el a locuit câțiva ani în Bucureşti. Acum locuim în Norwich, un oraş asemănător cu Timişoara. De dor de casă îi spun Bega râului ce trece prin oraş.
    Ce vreau să zic e că Londra nu e Anglia :)))
    Mergem de câteva ori pe an în capitală că avem prieteni acolo şi chiar mi se pare altă lume. Nu mi-a plăcut niciodată şi nu înțeleg cum se poate locui acolo aşa că vă înțeleg că ați plecat. Poate că totuşi ați fi avut altă părere despre vest dacă ați fi locuit altundeva decât în Londra.
    După 3 ani de străinătate, timp în care şi eu am trecut prin momente mai nefericite (cu agenția imobiliară şi cu landlorzi) aş putea spune că în fiecare țară sunt, ca şi în românia, şi oameni de treabă şi mulți nemernici, dar parcă e mai mult bun-simț.
    Pentru mine primul an a fost cel mai greu, îmi era tare dor de țară, de prieteni, de toată lumea mea. Mi-a trecut instant după o vacanță în România.
    Sunt multe de povestit…
    Anyway, mi-a plăcut articolul că m-am regăsit oarecum în el şi îmi pare rău că ați avut atâtea neplăceri aici.
    Mă gândesc cum ar suna un articol pe acelaşi subiect scris de soția ta. Femeile văd altfel :)))
    Şi eu am rămas însărcinată aici în UK şi am născut o fetiță în martie 2017. Locuiam într-un shared house (norocul vostru că nu ați avut astfel de experiență aici) şi a trebuit să ne căutăm să ne mutăm singuri într-un flat. Atunci am aflat că aici e cam greu să îți găseşti locuință dacă ai copil (chiar dacă e abia în burtă). Din disperare, că aveam deja vreo 6 luni de sarcină, am acceptat un apartament în care am trecut şi noi prin multe peripeții ( pocneau caloriferele, igrasie, inundație, rămâneam fără căldură) dar le-am rezolvat cu multă insistență. Ne-am şi mutat de acolo iar acum locuim într-o casă absolut minunată.
    Pentru mine, dragostea de străinătate acum începe să apară, după 3 ani. E greu la început dar cu timpul înveți să te descurci şi poți găsi în orice punct cardinal un loc unde să îți fie bine şi să îl poți numi casă (chiar dacă încă îi spui râului Bega)
    Best wishes!

    Liked by 2 people

  26. E nevoie de forta de munca si se plateste binisor in Cluj. Parerea mea este ca merita incercat. Macar esti mai aproape de casa si daca nu merge poti alege sa te intorci acasa sau sa pleci din tara.

    Like

  27. Prima data am plecat din Romania in 2007 la Londra. Am stat la hotel prima saptamina si am gasit pe un forum de romani o camera intr-o casa de romani undeva in zona Woodgreen. A fost foarte bine desi proprietarii nu prea dadeau drumul la caldura asa ca trebuia sa dorm imbracat bine…
    Imi placea foarte mult dimineata sa merg cu metroul, aveam senzatia aia de I have made it, sunt londonez. Am stat vreo 3 sau 4 luni dar m-am intors in romania pentru ca mi s-a incheiat contractul si am inceput unul in Romania, pe aproape aceiasi bani.
    A doua oara am plecat in America in 2008, de data asta cu sotia si am ajuns acolo in plina criza economica in timp ce in Romania inca mai era boom. Cand am vrut sa imi iau masina, cei de la dealership au aplicat la vreo 30 de banci pentru ca nimeni nu mai dadea credit iar un nu aveam nici un istoric in SUA asa ca mai greu sa imi dea vreo banca credit. Pina la urma s-a gasit o banca sa imi dea un credit de vreo 10 mii de dolari cu dobanda de 25%.. Am strans din dinti si am platit-o in citeva luni ca sa nu platesc dobanda aia exorbitanta.
    In America, apartamentele si zonele sunt dupa buget. Dai un ban dar stai in fata. Inainte sa ajungem in SUA am stat la Piata Muncii intr-o garsoniera mare de vreo 40 de mp pentru care plateam vreo 250 de EUR. In America am vazut vreo 3 sau 4 complexuri pina cand am ajuns la unul care era aproape de centrul unui orasel tipic american. Era la parter si dadea intr-o padurice, avea vreo 100 de mp, avea dormitor, baie si living cu bucatarie deschisa, washer and dryer si chiria era vreo 900 de dolari. Bineinteles nemobilat. Dar nu-i nici o problema, americanii iti inchiriaza si mobila, asa ca pentru inca vreo 200 de dolari pe luna a venit mobila acasa, descarcata, despachetata si pusa frumos la locul lei. Apartamentul avea si un semineu pe gaz care pornea la o apasare de buton. Ce mai, instant romance! Cate blueray-uri si dvduri de la Netflix am vazut linga semineul ala.
    Intre timp s-a facut 2010 si sotia a nascut, asa ca inainte de asta ne-am mutat la un al apartament din acelasi complex dar care era nou nout, eram primii chiriasi. Era un pic mai scump dar avea doua dormitoare si garaj. Am dat anunt pe craigslist si am angajat doi salahori americani care ne-au carat mobila dintr-un apartament in altul. Am platit maxim 50 de dolari pentru toata afacerea.
    Dupa ce s-a nascut fetita, ne-am dat seama cat de mult iti schimba viata un copil, iar colac peste pupaza a venit maica mea dupa vreo 10 zile in care ne-am descurcat singuri. A stat mama cu noi vreo 3 saptamini dar intre timp a erup vulcanul din Islanda si s-au anulat o gramada de zboruri. Noi eram atat de fericici pentru ca mama a mai stat cu noi vreo 10 zile in plus de ne rugam sa stea vulcanul activ inca cateva luni :D. Dar n-a fost sa fie si mama a plecat.
    Atunci ne-am dat seama cat de importanta e familia si sprijinul pe care ti-l acorda asa ca am hotarat sa ne mutam inapoi in Romania. Statusem deja aprope 2 ani in America si planul era sa mergem in Romania maxim 2 ani, sa crestem copilul acolo si sa ne intoarcem. Am vandut ce am putut (mobila, gratar, televizor, dvd, biciclete, masina) iar restul am impartit prietenilor si dusi am fost.
    Cand am ajuns in Romania am avut un soc… se pare ca ne americanizasem si uitasem cum e de fapt Romania reala pe care incepusem sa o romantam…Romania cu praf, oameni disperati sa te depaseasca cu masina pe linia de tramvai, claxoane, birocratie, spitale, oameni care vorbesc unul peste altul de nu mai intelegi nimic… Asa ca am hotarat sa ne intoarcem inapoi in SUA, dar nu s-a putut si am mai ramas in Romania inca 5 ani, dar tot cu gandul sa ne intoarecem in SUA.
    Pina la urma in 2015 ne-am intors. De data asta in Honolulu, Hawaii. Cu plansete, cu chiote, mai ca a trebuit sa o sui cu forta pe sotie in avion pentru ca nu se mai dadea dusa din ograda. Dar i-am zis ca stam un an si daca nu ne place ne intoarcem. Dar am plecat cu 2 copii mici (2 si 5 ani). In Hawaii aveam apartament deja inchiriat, mobilat si cu tot ce ii trebuie doar sa iti pui hainele in dulap si sa umpli frigiderul. Insa cand am ajuns ne-a pocnit o caldura in cap de ne-a naucit. Si ni se parea totul aiurea, nu era chiar ca in poze, sau ma rog nu ajunsem noi inca la plajele din poze :D. Asa ca duminica pe seara l-am sunat pe sef si i-am spus ca a fost o gresela, ca noi vrem sa ne intoarcem in Romania si ca luni nu ma voi duce la serviciu. Insa seful mi-a zis sa ma duc si sa give it some time.
    Si pina la urma i-am dat some time, si ne-am obisnuit, ne-am facut prieteni, am dus copiii la gradinita, am invatat de unde sa cumparam mincare, am descoperit plajele alea frumoase si de atunci traim aici in Paradis.
    In fiecre an insa, pe durata vacantei de vara, ne intoarcem in Romania (deh! avantajul lucrului online). Copiii incep sa schimbe limba si uita de engleza si vorbesc numai romaneste, iar sotia uita cat de bine e in Hawaii si iar se da greu de unit din batatura. In fiecare an imi zice, anul asta e ultimul an in care mai plec din Romania.. asa mi-a zis si anul trecut.
    Anul asta ne intoarcem in Romania pentru vacata de vara in Iunie si planuim sa stam pina la sfirsit de Iulie.. Sper ca de data asta sotia sa se tina de promisiune 😀
    In concluzie, mie imi place mult in Romania, dar doar in vacanta. Probabil ca peste 10 ani cand copiii vor fi la facultate vom petrece mai mult timp in Romania, pina atunci ne multumim si cu vacanta de vara.

    Liked by 2 people

      • Si inca nu e toata 😀
        Pe al doilea copil am vrut sa il facem tot american. Asa ca in 2013 prin August mi-am luat o noua viza de munca in SUA si ne pregateam sa plecam in SUA. Sotia era insarcinata in 7 luni, am luat aviz medical de la doctor, am luat bilete de avion, am inchiriat casa in America si ne asteptau pritenii de acolo cu totul aranjat (mobila, mancare in frigider, patut pentru viitorul nou nascut baby shower). Biletele de avion erau pentru 4 septembrie la ora 6:00 am. Pe 3 septembrie urma sa trimit niste lucruri in America prin curier. Era 2 septembrie ora 23:00 si pe sotie au apucat-o contractiile, Pe 3 septembrie, la ora 2 am, cu putin peste 24 de ore inainte de plecare a nascut :D.. A trebuit sa stam 30 de zile in spital cu copilul in incubator. Cea mai mare umilinta a vietii mele sa dau asistentelor cate 20 de lei pe zi, sa cumpar lapte special pentru bebelusi prematuri din afara pentru ca nu se gasea in Romania.. Dar au fost si o doamna doctor neonatolog deosebita care ne-a ajutat sa trecem peste acest momement mai dificil… In urma acestui eveniment am mai ramas aproape 2 ani in Romania.
        Voi sa fiti sanatosi ca o sa va fie bine, va caleste bine orice experineta in afara zonei de confort. Romania nu pleaca de acolo, insa o vezi cu alti ochi dupa ce o parasesti.

        Liked by 1 person

      • “Nimic nu e grav.” E de fapt concluzia articolului meu. Multi au cazut in capcana, putini au inteles ca de fapt se merita experienta chiar si cand treci prin porcarii de genul! 🙂 a fost interesant sa il las asa “la mijlocul axei e bine sau e rau in strainatate” si sa vad ce se intampla. Reactii mixte, unele extremiste, dar ma bucur mult de oameni ca dumneavoastra care, nu numai ca intelegeti, dar va si destainuiti in egala masura.

        Cu caldura va doresc sanatate copiilor, sotiei si dumneavoastra.

        Daca mai simtiti ca vin amintiri, sa stiti ca le citesc cu mare drag 🙂

        Like

  28. Noi suntem de 2 ani si 7 luni in Vancouver, Canada. Nu pot sa zic ca fost usor, insa nici f greu. Suntem f multumiti de alegerea facuta si nici nu ne gandim sa ne intoarcem. As spune totusi ca America de Nord e diferita de Europa. Insa si aici sunt f multe probleme. Iar housingul e o mare probl: chirii scumpe, case, apart(printre cele mai scumpe din lume). In schimb nivelul de viata este unul fara stres. Se mai dau astia pe aici f stresati, insa nu au facut cunostinta cu stresul romanesc. In rest copiii f fericiti(ceva de genul Finlanda), fara stres si cu multe zile libere. Cu bune si rele noi mai stam in zona:)

    Like

  29. Pingback: Mitul Clujului scump – Reclame și reclamații

  30. Vestul e overrated.
    Sunt in Hong Kong. Cald si frumos. Geamuri mari.
    Lumina.
    Apartament de 150m2 la cheie frumos. Nici nu te incurci si toti te respecta.
    Chiria nu ma baga in faliment. Lasati vestul sa isi revina din betie cu preturile OZNice.

    Like

  31. Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 157)

  32. Fain articol,
    Cred ca probleme sunt peste tot. Am observat tendința multora (in special a celor ce nu au facut calatorii de lunga durata sau nu au avut experienta de a se muta dintr-o tara in alta) de a crede ca atunci când te muti într-o tara ,,dezvoltata” problemele o sa dispara, dar este absolut fals. Probleme de rezolvat sunt mereu si oriunde. Abordarile sunt cei drept diferite si depind de tara, varsta, atitudine s.a. Cu chiriile sunt probleme peste tot si cred ca factorul decisiv este aliniarea planetelor in zilele care cauti =))

    Like

  33. Cred ca mai e și vorba de noroc. Tu chiar ai avut ghinionul sa dai peste aroganți.
    Pe de alta parte dacă te duci prin companie de relocare sau agenți imobiliari nu vei găsi apartament bun. Agenții sunt interesați sa închirieze apartamentele și sa scape de ciurucuri, nu sa îți fie tie bine. Plus ca este și mai scump pt ca își iau și ei partea lor.

    Anglia in general este depresiva datorită vremii. Când ploua mai mult decât este soare, inevitabil îți vine sa îți iei câmpii.
    De asemeni Londra este printre cele mai scumpe orașe din lume cu unele din cele mai mici apartamente.
    Eu am vrut sa ma mut din Los Angeles in Londra și am realizat ca este mai scumpa decât LA. Același apartament m-ar fi costat o avere. Am făcut un calcul și ar fi trebuit sa plătesc chirie dubla pt jumate din spațiu pe care îl aveam la vremea respectiva in LA. Unde mai pui ca mergeam de la soare 365 de zile pe an la ploaie, frig și mucegai.
    Astea fiind zise nu cred ca este corect sa spui ca străinătatea in general este cam aiurea doar pt ca Londra este scumpa și cu apartamente tip cutie se chibrit. Trebuie sa recunoști ca din articolul tău reiese ca e cam nasol prim străinătate și este un fel de pom laudat.

    Cât privește Elveția, aia din start sunt aroganți. Elvețienii sunt fițosi cu străinii. Am lucrat cu niște elvețieni și deși se chinuiau sa para draguti (ca nah, era echipa mulți culturală), aveau totuși un “snark” când vorbeau cu noi in ședința. Oricum ar trebui sa ne dam seama ca elvetienii sunt aroganți și neiubitori de străini după felul cum au făcut legile pt cei care vor sa devină cetățeni elvețieni. Este practic aproape imposibil sa devii elvețian. Așa ca nu ma mir ca v-au tratat cu fundul, mai ales dacă proprietareasa era in vârsta.

    In rest sunt multe chestii care țin de diferențele culturale și de faptul ca nu ați dat atentie apartamentelor pe care le-ati închiriat. Ati mers pe premiza ca e vest și toate sunt roz. Orice apartament închiriezi trebuie sa îl verifici la sânge. Asta este valabilă peste tot in lume. Dacă știi ca in zona respectiva sunt ierni grele îți iei ceva cu ferestre și uși izolate bine. Dacă știi ca ploua in zona aia, nu îți iei la demisol sau la ultimul etaj ca îți intra apa și mucegaiul in casa. Dacă stii ca îți vine un copil mic nu îți iei apartament cu parchet scârțâitor și așa mai departe.astea sunt chestii la vedere, nu trebuie sa locuiești o perioada ca sa le vezi.
    Dacă îți cumperi mobila măsori apartamentul și usa înainte de a porni la cumpărături și așa mai departe.

    Nu in ultimul rând este stiuta treaba ca atunci când te muți in alta țara la început vei trai in condiții mai precare decât in țara pe care tocmai ai părăsit-o. Dar dacă ești perseverent și dai din coate in 2-3 ani avansezi și îți găsești job mai bun, apartament mai bun, începi sa Cunoști cultura locului și te înțelegi mai bine cu oamenii.

    Într-adevăr îți dau dreptate la faza cu “you ok mate”. Străinii sunt genul cărora nu le plac destainuirile. Dacă ești prieten cu ei din copilărie atunci este alta treaba. Tu ca imigrant ai din start handicapul ca ești străin și nu ai legăturile de prietenie pe care ei deja și le-au construit cu băștinașii, ca sa zic așa. De-aia ai Skype și telefon ca sa îți suni familia și prietenii din România. Zi mersi ca diferența de fus orar este de doar 2-3 ore comparativ cu 10 ore (in cazul meu).

    Ca o concluzie nu zic ca vestul este lapte și miere, dar și voi ați făcut greșeli.

    In rest numai de bine!

    Liked by 1 person

    • Am lasat articolul fara concluzie, dar in inceput am spus ca am gsit fericirea. Deci toate problemele astea sunt nimicuri. Daca cineva crede ca strainatatea e nasoala din cauza unor evenimente de genul, eu zic ca nu are clar stabilit de ce vrea sa plece. 🙂

      Liked by 1 person

      • Colceriudan: Când ți se face dor de România, ia-ți vineri liber, sari într-un blue air sau cum ii zice la compania aia super ieftină și sâmbătă ești la grătare cu prietenii sau te cocoți pe Bucegi, depinde de ce îți este dor mai tare. (Eu eram cu munții când eram in România)
        Proximitatea asta este unul din cele doua motive pt care am vrut sa ma mut in Europa in 2013: sa fiu mai aproape cu fusul orar de părinți. Am zile când am chef a stau la taclale cu maica-mea dar nu pot pt ca la ea este noapte. Pana se trezește ea, mie îmi trece cheful de vorba și vine vremea sa ma culc.
        Al doilea motiv este sistemul medical. US este singura țara in care poți da faliment medical. Nici cu spitalele cu Infecții din România nu mi-e Rușine, sa fie clar. In România mori din cauza bacteriilor din spitale (dacă nu ai bani sa mergi la privat), in state ajungi in sapa de lemn (ce-i drept măcar nu mori). Nici nu se pune problema sa ii aduc pe ai mei aici: bătrâni cum sunt nu le face nimeni asigurare care sa aibă un preț rezonabil.

        De fapt ar mai fi un motiv și anume faptul ca studiile superioare sunt foarte scumpe. Nu vreau ca puradeii mei sa iasă din facultate cu piatra legată de gat, și anume cu un împrumut mare.

        Încă nu am abandonat ideea de a ne muta inapoi in Europa dar clar nu as alege Anglia. Numai când ma gândesc la vremea aia rece si ploioasa ma strânge in spate. Ca toți oamenii: vreau sa ma mut la mai bine, nu la mai rău și ștacheta este ridicată foarte sus având in vedere ca Los Angeles are o vreme aproape perfecta.

        Oricum e mișto ca datorită Internetului romani din toate colțurile lumii se cunosc. Trebuie sa ma prind cum pot sa ma abonez la ce scrii ca sa mai citesc din aventurile unui roman in UK.

        Liked by 1 person

      • Super! Dar cel mai mult imi place ca e un moldovean de-al meu care scrie articolele astea faine și are aventurile astea și mai faine.

        Like

  34. Pingback: Podcast “Un român în Londra” ep 62 – brexitoză, viața în Londra și sfaturi practice | Manuel Cheța

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s